Bărbatul care a atacat vineri sediul CDC (Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor) din Atlanta a tras peste 180 de focuri şi a spart aproximativ 150 de ferestre, gloanţele străpungând geamurile „rezistente la explozii” şi împrăştiind cioburi de sticlă în numeroase încăperi, relatează The Associated Press (AP), care citează informaţii care au circulat intern în cadrul agenţiei.
Înlocuirea ferestrelor şi curăţarea pagubelor ar putea dura săptămâni sau chiar luni, au declarat angajaţii Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.
Un bărbat din Georgia, care a dat vina pe vaccinul COVID-19 pentru că l-ar fi făcut depresiv şi cu tendinţe de sinucidere, a deschis focul vineri seara, în perimetrul sediului CDC ucigând un poliţist. Nimeni de la CDC nu a fost rănit.
Trăgătorul a fost oprit de agenţii de securitate ai CDC înainte de a se îndrepta către o farmacie din apropiere şi de a deschide focul, vineri după-amiază, a declarat pentru AP un oficial al forţelor de ordine.
Bărbatul de 30 de ani, Patrick Joseph White, a murit ulterior, dar autorităţile nu au precizat dacă a fost ucis de poliţie sau s-a sinucis.
Cel puţin patru clădiri ale CDC au fost lovite în atac. Amploarea pagubelor a devenit mai clară în timpul unei reuniuni a conducerii CDC din weekend.
Angajaţii CDC au fost sfătuiţi să lucreze de acasă în această săptămână.
Kennedy a emis sâmbătă un comunicat în care spunea că „nimeni nu ar trebui să se confrunte cu violenţa în timp ce lucrează pentru a proteja sănătatea altora” şi că înalţii oficiali federali din domeniul sănătăţii „sprijină activ personalul CDC”.
El nu a vorbit cu presa în timpul vizitei sale de luni.
Kennedy a fost liderul unei mişcări naţionale împotriva vaccinurilor înainte ca preşedintele Donald Trump să-l aleagă pentru a superviza agenţiile federale de sănătate şi a făcut declaraţii false şi înşelătoare despre siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor împotriva COVID-19 şi a altor vaccinuri.
Anii de retorică falsă despre vaccinuri şi sănătatea publică sunt de natură să „afecteze sănătatea mentală a oamenilor” şi „să conducă la violenţă”, a declarat Tim Young, un angajat al CDC care s-a pensionat în aprilie.
Dr. Jerome Adams, chirurgul general al SUA în timpul primei administraţii a preşedintelui Donald Trump, a declarat că liderii din domeniul sănătăţii ar trebui să aprecieze greutatea cuvintelor lor. „Trebuie să înţelegem că oamenii ascultă”, a declarat Adams la emisiunea „Face the Nation” de la CBS. „Când faci afirmaţii care s-au dovedit false de nenumărate ori despre siguranţa şi eficacitatea vaccinurilor, acest lucru poate avea consecinţe neintenţionate”, a comentat el.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.