Un bărbat a fost arestat joi după ce a luat mai multe persoane ostatice în timp ce încerca să jefuiască o bancă la Madrid, a declarat poliţia spaniolă pentru The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbatul s-a predat în urma unor negocieri cu poliţia, timp ce o oră, la o filială a Bankia, la Usera, un caruier popular de la periferia capitalei spaniole, a precizat un purtător de cuvânt al Poliţiei Naţionale.

Nicio persoană nu a fost rănită în incident, a subliniat ofiţerul.

Bărbatul a luat cel puţin patru ostatici şi era înarmat cu o armă de mână, a precizat el.

Poliţia nu deţinea imediat informaţii despre identitatea bărbatului, a declarat purtătorul de cuvânt.

Ofiţerul a făcut aceste declaraţii sub protecţia aninimatului, potrivit regulemtului poliţiei.

Incidentul a început la ora locală 10.00 (11.00, ora României), după ce bărbatul înarmat a intrat în bancă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.