Magistraţii constituţionali au început joi dimineaţă procedurile legale în procesul de demitere al preşedintei sud-coreene Park Geun-hye, însă avocatul acesteia susţine că nu există nicio dovadă care să sprijine acuzaţiile de corupţie sau implicarea în ilegalităţile comise de Choi Soon-sil, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parlamentarii sud-coreeni au votat la începutul lunii decembrie în favoarea demiterii preşedintei Park Geun-hye, însă decizia este în mâinile Curţii Constituţionale.

Prima şedinţă urma să aibă loc marţi, însă a fost amânată după ce preşedinta a evitat să apară în faţa magistraţilor constituţionali din Seul.

Avocatul preşedintei a susţinut anterior că aceasta nu este obligată legal să participe la proces şi nu va fi prezentă ”decât în circumstanţe speciale” în Curtea Constituţională.

Park Geun-hye este acuzată că a complotat cu prietena ei pentru a strânge donaţii în valoare de zeci de milioane de dolari de la companiile din Coreea de Sud. Ulterior, aceste donaţii ajungeau în conturile unor fundaţii suspecte, iar achetatorii susţin că banii erau utilizaţi chiar în scopuri personale de către Choi Soon-sil.

De asemenea, preşedinta este acuzată că şi-a exploatat poziţia pentru a asigura în urmă cu doi ani fuziunea a două unităţi Samsung.

Adunarea Naţională a decis să preşedinta sud-coreeană a încălcat în mod flagrant Constituţia.

Între timp, procurorii sud-coreeni încearcă să determine dacă Choi Soon-sil s-a folosit de relaţia personală cu preşedinta demisă Park Geun-hye pentru a forţa marile companii să doneze sume importante pentru organizaţia ei caritabilă, printre care se numără donaţii masive primite de la Samsung. Choi Soon-sil a utilizat aceste donaţii în scop personal, achitând inclusiv cursurile de călărie ale fiicei sale, Chung Yoo-ra.

Choi este acuzată că ar fi intervenit în deciziile guvernamentale luate de preşedintă, deşi aceasta nu deţine nicio poziţie în structura de conducere. Presa sud-coreeană a descoperit că Choi a avut acces la mai multe documente secrete şi chiar i-a editat unul dintre cele mai celebre discursuri ale preşedintei Park.

Legăturile dintre Choi Soon-sil şi preşedinta Park Geun-hye a dus la paralizarea activităţii guvernamentale şi a generat proteste săptămânale cu zeci de mii de participanţi doar pe străzile din Seul.

Park Geun-hye (64 de ani) ar putea să devină prima preşedintă sud-coreeană aleasă democratic, care este forţată să-şi părăsească funcţia înainte de expirarea mandatului prezidenţial. 

Preşedinta sud-coreeană neagă în mod vehement orice implicare în scandalul de corupţie, aceasta cerând scuze naţiunii pentru legăturile neglijente cu Choi Soon-sil, fiica liderului unui cult pseudo-creştin din Coreea de Sud.

De asemenea, avocatul preşedintei susţine că nu există nicio dovadă de corupţie, iar magistraţii constituţionali ar trebui să ceară reinstalarea imediată a acesteia la conducerea ţării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.