Autorităţile turce au reţinut în ultimele zile peste 750 de persoane suspectate de legături cu jihadiştii Statului Islamic. Este vorba de cea mai amplă operaţiune antiteroristă desfăşurată vreodată în Turcia, transmite France Presse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aproximativ 450 de suspecţi au fost reţinuţi doar duminică, în prima fază a operaţiunii naţionale de combatere a grupării ISIS.

Însă, numărul celor reţinuţi a ajuns peste noapte la 763 de persoane.

Autorităţile au condus percheziţii în 29 din cele 81 de provincii şi au ridicat documente, arme şi muniţie.

Această operaţiune are loc la mai bine o lună după ce 39 de persoane şi-au pierdut viaţa în atacul armat din clubul exclusivist Reina.

Militanţii Statului Islamic au revendicat atacul armat, fiind vorba de cel mai sângeros atentat comis de gruparea jihadistă în Turcia.

În ultimii ani, poliţiştii turci au lansat numeroase raiduri împotriva presupuşilor militanţi ISIS.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.