Autorităţile spaniole consideră că este ”puţin probabil” să găsească alţi morţi în dărâmăturile discotecii din Murcia în care 13 persoane au murit duminică într-un incendiu, anunţă luni primăria acestui oraş din sud-estul Spaniei, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Doar două persoane au fost localizate”, însă ”este puţin probabil să găsim alte corpuri”, a anunţat la televiziunea publică primarul José Ballesta, în baza unor informaţii comunicate de către pompieri

Primarul a anunţat că cinci persoane erau în continuare date dispărute duminică seara, dar alte trei au fost localizate luni dimineaţa tefere.

Un purtător de cuvânt al poliţiei, Diego Seral, a îndemnat luni, anterior, la ”mare prudenţă” şi a anunţat că nu exclude, ”din nefericire, să fie găsiţi alţi morţi” în ceea ce a mai rămas din discotecă.

Potrivit acestui purtător de cuvânt, doar trei dintre cei 13 morţi au putut fi identificaţi, cu ajutorul amprentelor digitale.

Identificarea celorlalte victime urmează să necesite un ”proces mai complex” cu teste ADN, a precizat el.

Circumstanţele acestui incendiu, care a izbucnit duminică către ora locală 6.00 (7.00, ora României), sunt încă vagi.

O anchetă este îngreunată de căldură şi riscul unor surpări în discotecă.

Pompierii au cerut poliţiei ştiinţifice să aştepte ”cel puţin 48 de ore” înainte să intre în discotecă, a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei.

Acest incendiu, extrem de sângeros, a provocat emoţie în Spania.

Regele Felipe al VI-lea şi-a exprimat ”durerea şi consternarea” după ”această zi tragică la Murcia”.

Primarul oraşului a declarat trei zile de doliu.

În 1990, 43 de persoane au murit în incendiul unei discoteci la Zaragoza, în nord-estul Spaniei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.