Autorităţile ruse au emis mandate de căutare pentru două persoane în urma atacului de luni, de la metroul din Sankt Petersburg, au declarat surse apropiate anchetei pentru Interfax.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O explozie produsă luni într-o garnitură de metrou care circula între staţiile Piaţa Senaia la Tehnologiceski Institut a provocat moartea a 10 persoane şi rănirea altor 37.

La scurt timp după aceea, autorităţile au descoperit încă o bombă, neexplodată, la o altă staţie de metrou din apropiere.

Presa rusă a publicat o primă imagine cu presupusul atacator de la metrou, care a abandonat o servietă plină cu explozibili într-o garnitură de metrou ce călătoarea de la Piaţa Sennaia spre Tehnologiceski Institut. Nu este clar deocamdată dacă bărbatul a supravieţuit atacului sau nu şi nici dacă a avut complici.

Anterior, un martor a declarat că un bărbat ar fi abandonat o servietă în vagonul de metrou  zguduit de puternica explozie din Sankt Petesburg, dar informaţia nu a fost confirmată oficial

”A fost o explozie pe şine, un bărbat a lăsat o servietă în vagon, a coborât din vagon şi s-a mutat în alt vagon”, i-ar fi scris martorul unui prieten, într-un SMS.

Rusia a fost ţinta unor atacuri lansate de militanţi ceceni în trecut. Lideri rebeli ceceni au ameninţat frecvent cu noi atacuri şi cel puţin 38 de persoane au fost ucise în 2010, când două femeie kamikaze au detonat bombe în garnituri de metrou pline, la Moscova. 

Din anul 2000 până în prezent, rebelii ceceni au ucis 1.130 de persoane în atentate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.