Autorităţile pakistaneze l-au arestat pe clericul extremist Hafiz Saeed, acuzat de implicarea în atentatele teroriste care au zguduit în urmă cu nouă ani metropola Mumbai. Un număr de 166 de persoane şi-au pierdut viaţa, inclusiv nouă militanţi islamişti, în vreme ce peste 600 de persoane au fost rănite în seria coordonată de 12 atentate cu bombă şi atacuri armate, care au terorizat timp de patru zile metropola indiană, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Hafiz Saeed a condus gruparea militantă Lashkar-e-Taiba (Let) şi este acum ţinut sub arest la domiciliu în Lahore.

Autorităţile americane au pus o recompernsă de 10 milioane de dolari pentru arestarea clericului extremist, considerat responsabil pentru atentatele sângeroase din Mumbai.

Însă, acesta a negat în repetate rânduri orice implicare în atentate, în ciuda acuzaţiilor venite dinspre Washington şi New Delhi.

Un purtător de cuvânt al clericului extremist a susţinut că guvernul paskitanez a fost forţat să acţioneze de presiunea Statelor Unite.

Saeed conduce momentan organizaţia caritabilă Jamaat-ud-Dawa (JuD), care este considerată de autorităţile indiene şi americane drept o faţadă pentru operaţiunile LeT, o grupare înscrisă pe lista organizaţiilor teroriste de către Naţiunile Unite.

Alţi patru militanţi extremiştu sunt în ”detenţie preventivă”, potrivit unui ordin semnat de ministerul de Interne de la Islamabad.

Libertatea de mişcare de care a beneficiat în ultimii nouă ani clericul extremist în Pakistan a reprezentat o sursă de tensiuni între Islamabad şi New Delhi.

Însă, nu este clar de ce autorităţile pakistaneze au decis în acest moment să ia o acţiune împotriva lui Saeed.

Anterior, Saeed a fost pus sub arest la domiciliu pentru circa şase luni după atentatele din Mumbai. Autorităţile pakistaneze au susţinut în repetate rânduri că nu există destule dovezi pentru a fi pus sub acuzare sau extrădat în India.

Atentatele din Mumbai s-au desfăşurat în transmisie directă, în timp ce comandourile de elită se luptau cu atacatorii înarmaţi, care au ajuns pe mare în noaptea de 26 noiembrie 2008.

Zece atacatori înarmaţi au ucis în mod întâmplător navetişti, turişti, şi milionari indieni, în timpul unui carnagiu care a durat patru zile şi a vizat inclusiv două hoteluri de lux, o gară şi un centru evreiesc.

Autorităţile au avut nevoie de trei zile pentru a prelua controlul complet în metropola Mumbai.

New Delhi susţine că există destule dovezi pentru a demostra implicarea unor ”agenţii guvernamentale” pakistaneze în orchestrarea atentatelor de al Mumbai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.