Autorităţile statale newyorkeze vor să interzică folosirea jocului Pokemon Go pentru infractorii sexuali înregistraţi, care au fost eliberaţi pe cauţiune. Decizia ar putea să ducă la interzicerea renumitul joc mobil pentru circa 3.000 de persoane, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Măsura vizează o protecţie suplimentară pentru miile de copii newyorkezi care joacă Pokemon Go, plimbându-se prin parcuri în căutarea unor caractere virtuale.

Guvernatorul New York, Andrew Cuomo, a declarat că noile tehnologii nu trebuie să devină scurtături pentru predatori periculoşi.

”Protecţia copiilor newyorkezi este prioritatea noastră numărul unu”, a declarat Cuomo.

Potrivit propunerii, toţi infractorii sexuali care au fost eliberaţi din penitenciar nu vor putea să joace legal Pokemon Go.

Legislaţia newyorkeză îi obligă deja pe infractorii sexuali să-şi declare adresele şi conturile online, precum şi să se înregistrareze pe o listă publică a persoanelor implicate în infracţiuni sexuale, de la implicarea într-un act sexual cu un minor, până la viol sau hărţuire.

Cuomo a trimis deja o scrisoare dezvoltatorilor jocului prin care le-a cerut să-i oprească pe delincvenţii sexuali înregistraţi să joace Pokemon Go.

Între timp, senatorul Jeff Klein a cerut ca item-urile din Pokemon Go să nu apară la mai puţin de 100 de metri de locuinţa unui infractor sexual înregistrat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.