Poliţiştii londonezi au anunţat că mai multe persoane şi-au pierdut viaţa, după ce un tramvai s-a răsturnat miercuri dimineaţă la intrarea într-un tunel din cartierul Croydon. De asemenea, peste 50 de persoane au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri medicale suplimentare, scrie Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Un număr de persoane rănite au fost transportate la spital şi din păcate au existat mai multe decese. Este prea devreme pentru a confirma un număr exact de decese şi ne continuăm eforturile de la locul intervenţiei”, se arată într-un comunicat al poliţiei britanice a transporturilor.

Peste 50 de persoane au fost transportate la spitalele londoneze, după ce un tramvai s-a răsturnat la intrarea într-un tunel din sudul Londrei. Se pare că tramvaiul a sărit de pe şine în jurul orei locale 6.00 (8.00 ora României) în apropiere de zona centrală a cartierului Croydon.

”Eram în pat şi mă uitam la alegeri atunci când am auzit un zgomot puternic, însă am crezut că era doar vântul. Apoi i-am auzit pe oamenii care strigau după ajutor şi serviciile de urgenţă care au ajuns la faţa locului. Apoi am văzut cel puţin o persoană care era scoasă pe tragă din tramvai”, a explicat o londoneză din Croydon.

Spitalul St. George a anunţat că cel puţin 20 de persoane au fost aduse pentru tratament, iar patru răniţi sunt în stare critică.

Autorităţile londoneze au avertizat că incidentul este unul extrem de grav şi nu se cunosc cauzele ce au dus la deraierea tramvaiului.

Pirmarul Sadiq Khan a declarat că este în contact cu serviciile de urgenţă, care încearcă să-i trateze pe răniţi şi să menţină situaţia sub control.

”Gândurile mele se îndreaptă spre cei implicaţi în incident”, a precizat Khan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.