Autorităţile americane au anunţat că nouă persoane au fost transportate la spitalele din localitatea Columbus în urma atacului armat de la Universitatea din Ohio. Între timp, autorul atacului a fost ucis de poliţişti în urma unei operaţiuni masive, transmite Columbus Dispatch.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Se pare că respectivul campus universitar a fost securizat în jurul orei locale 11.30 (18.30 ora României), iar toate cursurile au fost anulate la Universitatea din Ohio.

Atacul armat a început în jurul orei locale 10.00 (17.00 ora României) în apropiere de Watts Hall, care adăposteşte Facultatea de Inginerie şi Ştiinţe.

”Primul lucru pe care l-am auzit au fost acele ţipete. Probabil la doar cinci secunde după am auzit trei focuri de armă, probabil trase cu un pistol. Nu am văzut niciodată ceva asemănător. Toată lumea fugea în orice direcţie posibilă”, a declarat studenta Cydney Ireland.

Publicaţia studenţească a anunţat că poliţiştii au înconjurat la un moment dat parcarea de pe Lane Avenue, unde se ascundea atacatorul armat de la Universitatea Ohio.

De asemenea, studenţii s-au baricadat în sălile de curs ale Universităţii din Ohio.

Patru victime au fost transportate la Ohio State Wexner Medical Center, trei victime s-au îndreptat spre Ohio Health Grant Medical Center, în vreme ce ultimii doi răniţi au mers la Ohio Health Riverside Methodist Hospital.

Se pare că niciun rănit nu este în stare critică.

Universitatea Ohio este situată în localitatea Columbus. De asemenea, peste 60.000 de studenţi urmează cursurile universităţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.