Inginerul nuclear israelian Mordechai Vanunu, cunoscut ca fiind avertizatorul de integritate (whistleblower) ce a dezvăluit modul în care funcţionează centrala atomică Dimona, a fost din nou pus sub acuzare, după ce a petrecut 18 ani în închisoare şi i s-a interzis să părăsească ţara ani de-a rândul. De data aceasta, autorităţile l-au inculpat pentru violarea unui ordin de restricţie, după ce Vanunu s-a întâlnit cu un cetăţean de altă naţionalitate, transmite The Guardian.