Autorităţile germane au anunţat miercuri dimineaţă că vor expulza în premieră doi bărbaţi născuţi în ţară, dar ai căror părinţi erau cetăţeni străini. Este vorba de doi tineri de origine algeriană şi nigeriană, care au fost arestaţi luna trecută pentru pregătirea unui atentat terorist în Germania, scrie BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii au descoperit o armă şi un drapel al Statului Islamic în apartamentele celor doi tineri din Gottingen, un oraş universitar situat în apropiere de Hanovra.

Deşi cei doi bărbaţi nu au fost niciodată puşi sub acuzare, aceştia sunt suspectaţi că pregăteau un atentat terorist în Germania.

Autorităţile au renunţat să-i aducă pe suspecţi în faţa justiţiei, tocmai pentru că nu au reuşit să stabilească în mod cert că exista intenţia comiterii unui atentat terorist, dar cei doi tineri sunt consideraţi prea periculoşi pentru a fi eliberaţi în societate.

Ministrul de Interne din Saxonia Inferioară, Boris Pistorius, a declarat că expulzarea celor doi tineri va avea loc cât mai curând posibil, cu siguranţă până la jumătatea lunii aprilie.

Autorităţile germane poartă deja discuţii în acest sens cu Nigeria şi Algeria, iar cei doi suspecţi nu vor mai putea să intre vreodată în Germania.

Nu există informaţii despre posibilitatea suspecţilor de a lansa un apel împotriva expulzării.

Germania stabileşte cetăţenia unei persoane în funcţie de naţionalitatea părinţilor şi de localitatea de naştere.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.