Autorităţile cameruneze au anunţat că 55 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar aproximativ 600 au fost rănite, după ce un tren de pasageri supraaglomerat a deraiat în drum spre metropola economică Douala. Mai multe vagoane s-au răsturnat în urma accidentului feroviar, transmite AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trenul pornise cu doar câteva ore înainte din capitala Yaounde cu destinaţia Doula. Vagoanele erau supraaglomerate din cauza unui blocaj în traficul rutier dintre cele două oraşe, iar trenul a ieşit de pe şine înainte de intrarea în localitatea Eseka.

Ministrul Transporturilor, Edgar Alain Mebo Ngo'o, a precizat că 55 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 575 au fost rănite în accidentul feroviar, însă bilanţul ar putea să crească în următoarele ore.

”Cauza accidentului nu este clară”, a declarat ministrul. Acesta a precizat că o parte dintre persoanele rănite sunt internate în stare critică.

Compania Camrail a transmis că: ”Echipele de intervenţie şi de securitate au fost mobilizate la faţa locului”.

Trenul a deraiat la aproximativ 200 de kilometri de capitala Yaounde. Acesta era supraaglomerat, după ce un pod s-a prăbuşit din cauza precipitaţiilor abundente pe drumul dintre Yaounde şi Doula. Prăbuşirea podului a dus la paralizarea traficului rutier şi la supraaglomerarea celui feroviar.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.