Autorităţile americane şi europene au anunţat joi după-amiază închiderea a două site-uri comerciale uriaşe de pe aşa-numitul ”dark web”, prin care utilizatorii puteau să cumpere anonim droguri, software pentru hackeri şi arme, transmite France Presse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorul General al Statelor Unite, Jeff Sessions, a precizat că existau zeci de mii de vânzători înscrişi pe site-urile AlphaBay şi Hansa. Această ”piaţă neagră” comercializa droguri periculoase, inclusiv fentanil - un anestezic opioid extrem de puternic - şi alte produse ilegale pentru 200.000 de clienţi din întreaga lume.

”Acest caz, urmărit de către agenţi şi procurori dedicaţi, vă arată că nu sunteţi în siguranţă, că nu vă puteţi ascunde. Vă vom găsi, vă vom distruge organizaţiile şi reţelele şi vă vom aduce în faţa justiţiei”, a declarat Sessions.

Acest anunţ vine la trei săptămâni după ce utilizatorii s-au plând că nu mai funcţionează AlphaBay.

Pe 5 iulie, cetăţeanul canadian Alexandre Cazes, care gestiona AlphaBay, a fost arestat de către autorităţile din Thailanda.

La începutul săptămânii, autorităţile thailandeze l-au găsit decedat în propria celulă pe canadian şi au susţinut că acesta s-a spânzurat cu un prosop.

Închiderea AlphaBay a trimis un trafic uriaş pe site-ul Hansa. Însă, zecile de mii de utilizatori care au ajuns pe site nu şi-au dat seama că autorităţile olandeze preluaseră deja controlul asupra site-ului de pe piaţa neagră şi au reuşit să urmărească cumpărătorii şi vânzătorii de bunuri ilegale de pe Hansa.

Directorul Europol, Rob Wainwright, a anunţat închiderea Hansa.

”Acţionând împreună pe o bază globală, comunitatea forţelor de ordine a trimis un semnal clar că are mijloacele necesare pentru a-i identifica pe criminali şi a lovi, chiar şi în zonele dark web”, a declarat Wainwright.

AlphaBay a reprezentat o piaţă uriaşă pentru bunuri ilegale, de zece ori mai mare decât faimoasa Silk Road - o piaţă neagră închisă în urmă cu patru ani de agenţii Biroului Federal de Investigaţii.

În momentul închiderii, existau mai mult de 250.000 de anunţuri pentru droguri ilegale şi substanţe chimice toxice, potrivit reprezentanţilor Departamentului de Justiţie.

De asemenea, existau 100.000 de anunţuri pentru arme, documente falsificate sau furate, bunuri contrafăcute şi instrumente de hacking.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.