Autorităţile austriece au anunţat că aproape 200 de pasageri şi membri ai echipajului au fost evacuaţi de pe o navă de croazieră, după ce un incendiu a izbucnit la bord în timp ce naviga pe Dunăre, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pasagerii erau într-o vacanţă pe nava de croazieră germană A-Rosa şi navigau pe la Linz până la Budapesta.

Însă, aceştia au fost evacuaţi şi mutaţi pe o ambarcaţiune din apropiere, după ce un incendiu a izbucnit pe nava germană în apropiere de localitatea Schoenbuehel-Aggsbach, situată în amonte de Viena.

De asemenea, niciun pasager nu a fost rănit în urma evacuării de pe A-Rosa.

Un număr de 12 autospeciale şi mai multe ambarcaţiuni au intervenit pentru a strânge flăcările, alături de 150 de pompieri, care s-au luptat mai bine de două ore pentru a controla incendiul de pe Dunăre.

Cinci membri ai echipajului, care au încercat să stingă flăcările cu un extinctor, au ajuns la spital pentru intoxicaţie cu fum, potrivit unui purtător de cuvânt al Crucii Roşii.

Până în acest moment nu sunt cunoscute circumstanţele în care a izbucnit incendiul, dar flăcările au pornit din sala de fitness a navei A-Rosa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.