Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Cod roşu de fenomene meteo în Bosnia şi Herţegovina

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Cod roşu de fenomene meteo în Bosnia şi Herţegovina

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bosnia şi Herţegovina (BiH) că autorităţile locale au emis pentru intervalul 04 - 06.10.2024 cod roşu pentru întregul teritoriu al ţării din cauza furtunilor puternice şi ploilor torenţiale.

Potrivit MAE, mai multe drumuri au fost închise, iar ruta M17 a devenit pe largi porţiuni impracticabilă.  

Pentru informaţii actualizate, se recomandă consultarea paginilor de Internet ale Institutului Hidro-Meteorologic local: https://www.fhmzbih.gov.ba/latinica/index.php şi https://rhmzrs.com/.   

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sarajevo: +38733668893 şi +38733214022, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în BiH: +38761428354.

MAE recomandă cetăţenilor români consultarea paginilor de Internet: https://consular-protection.ec.europa.eu/index_enhttps://sarajevo.mae.ro şi www.mae.ro.

 

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor