Asasinarea alesului local CDU Walter Lübcke, un apărător al primirii migranţilor, în a cărei anchetă a fost arestat un suspect în weekend, are ”foarte probabil” legătură cu extrema dreaptă, a anunţat luni parchetul naţional antiterorist, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În stadiul actual al investigaţiilor, noi pormim de la principiul că avem de a face cu un fundal de extremă drepta” în vederea explicării motivaţiilor acestui asasinat ce a şocat ţara, a declarat pentru presă un purtător de cuvânt al parchetului.

Parchetul General de la Karlsruhe - competant în domeniile terorist şi crimei organizate - se sprijină în această teză pe trecutul suspectului, un bărbat în vârstă de 45 de ani, apropiat mişcării neonaiste şi condamnat deja pentru fapte violente împotriva unui cămin de migranţi.

Anchetatorii încearcă să stabilească dacă el a avut complici, însă, a precizat parchetul, pentru moment ”nu există vreun element care să arate că suspenctul ar fi putut” să acţioneze în cadrul unui ”grupuscul de extremă dreapta” înfiinţat în acest scop.

Aceasta este o trimitere la grupusculul neonazist NSU, care a ucis aproximativ zece imigranţi în Germania, la începutul anilor 2000.

Un ales local şi totodată un funcţionar de rang înalt, Walter Lübcke a fost găsit mort, la 2 iunie, la vârsta de 65 de ani, pe terasa casei dale, la Wolfhagen, la periferia oraşului Kassel (centru). El a fost împuşcat în cap de aproape şi zăcea într-o baltă de sânge.

Un membru al Uniunii Creştin Democrate (CDU) a Angelei merkel, el a primit ameninţări cu moartea din 2016, din cauză că a apărat cu forţă primirea de migranţi, hotărâtă în 2015 de către Merkel.

Asasinarea sa a declanşat, pe reţele de socializare, o adevăată avalanşă de comentarii, inclusiv multe care salutau asasinatul.

În cazul confirmării unui mobil politic, ar fi vorba despre primul asasinat de această natură de la atentatele Facţiunii Aramata Roşie începând din anii '70.

În 1981, această grupare de extremă stânga a ucis un ministru regional al Economiei, membru al Partidului Liberal (FDP).

Ar fi vorba totodată despre un prim asasinat al unui ales, motivat de idei rasiste de dreapta, de la al Doilea Război Mondial.

În Marea Britanie, o deputată laburistă a fost înjunghată mortal în toiul Brexitului, în 2016, de către un simpatizant al extremei drepte.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.