Forţele de Apărare ale Israelului (IDF) şi agenţia de securitate Shin Bet afirmă că un soldat capturat de gruparea teroristă Hamas a fost salvat din Fâşia Gaza în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în cursul nopţii, relatează The Times of Israel.
Într-o declaraţie comună, IDF şi Shin Bet spun că soldatul Ori Megidish este în stare bună şi s-a întâlnit cu familia sa.
IDF spune că ea a fost salvată în timpul unei operaţiuni terestre desfăşurate în cursul nopţii, dar nu sunt oferite alte detalii.
Megidish era soldat de observaţie şi a fost luată ostatică de Hamas când teroriştii au luat cu asalt baza Nahal Oz, la 7 octombrie.




























