Armata americană a anunţat că a ucis un lider al grupării militante islamiste al-Shabaab într-un atac aerian în Somalia în weekend, în timp ce insurgenţii au revendicat responsabilitatea pentru un nou atac, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Guvernul somalez a anunţat că liderul este unul dintre co-fondatorii grupării militante al-Shabaab, care are legături cu al-Qaeda, care a ucis zeci de mii de oameni în atentate cu bombă din 2006.

Liderul ucis este Abdullahi Nadirm procurorul şef al  al-Shabaab cel care ar urma să înlocuiască pe liderul Ahmed Diriye, care e bolnav. Nu a existat niciun comentariu imediat cu privire la atac din partea al-Shabaab.

”Moartea lui Nadir este un ghimpe scos din naţiunea somaleză”, a precizat Ministerul de Informaţii al Somaliei.

”Guvernul este recunoscător poporului somalez şi prietenilor internaţionali a căror cooperare a facilitat uciderea acestui lider care a fost un duşman al naţiunii somaleze”, se mai arată în comunicat.

Comandamentul Statelor Unite în Africa a anunţat că a efectuat atacul aerian, sâmbătă, lângă Jilib, la aproximativ 370 km sud-vest de capitala Mogadishu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.