Companiile de social media TikTok şi Twitter sunt criticate după ce au permis vehicularea unor teorii ale conspiraţiei ce ar putea afecta ancheta privind traficul de persoane în cazul "regelui masculinităţii toxice", Andrew Tate, care a fost arestat în România alături de fratele său, relatează săptămânalul "The Observer".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele două companii sunt sub tirul criticilor în acest weekend pentru că au permis răspândirea unor informaţii false de către fanii lui Andrew Tate, după arestarea acestuia în legătură cu o anchetă privind traficul de persoane. În orele care au urmat arestării sale, TikTok şi Twitter au fost inundate de postări care susţineau în mod fals că Andrew Tate a fost eliberat, precum de teorii ale conspiraţiei care spuneau că britanicul, care are şi cetăţenie americană, este victima unei înscenări, arată analiza "The Observer".

Imran Ahmed, directorul executiv al unei organizaţii din Marea Britanie pentru combaterea urii în online, a declarat că proliferarea unor teorii ale conspiraţiei ar putea pune în pericol integritatea unei anchete sau siguranţa celor implicaţi, ceea ce "este de neconceput".

Andrew Tate, în vârstă de 36 de ani, este foarte cunoscut în mediul online pentru opiniile sale misogine, reaminteşte "The Observer". O investigaţie realizată de publicaţia britanică în luna august a arătat că TikTok îi promova agresiv conţinutul către utilizatori, inclusiv către băieţi şi tineri. Membrii "academiei online" a lui Tate fuseseră instruiţi să posteze clipuri deliberat controversate, în încercarea de a creşte gradul de implicare şi de a manipula algoritmul platformei de social media.

Vineri, după arestarea lui Tate, pe reţelele sociale mii de susţinători au dat deja verdictul. Pe TikTok şi Twitter, fanii lui Tate au susţinut - fără dovezi - că este victima unei înscenări. Fanii au folosit hashtag-uri precum #freetopG şi #tateinnocent. "Oamenii mint, pentru că îl urăsc pe Tate", a scris unul dintre ei pe Twitter. "Sunt 100% sigur că Tate este nevinovat. FREE TATE", spune un altul.

"MATRIXŞI "PIZZAGATE", DOUĂ SIMBOLURI PENTRU TEORIILE CONSPIRAŢIONIŞTILOR

Alţii au acuzat "Matrix-ul" că i-a întins o cursă. Acest lucru a fost alimentat de Tate însuşi într-un tweet postat după reţinerea sa: "Matrix şi-a trimis agenţii", a scris el vineri.

De la lansarea filmului ştiinţifico-fantastic din 1999 despre oameni care trăiesc într-o realitate simu"ată, în care un bărbat are posibilitatea de a alege să ia o pastilă roşie şi să se "trezească", metafora a fost folosită în mod repetat într-o serie de teorii ale conspiraţiei, precum şi de grupuri online marginale care folosesc expresia "pastila roşie" pentru a desemna bărbaţii care se trezesc la "realitatea" că feminismul îi subjugă, explică "The Observer".

Pe TikTok, vineri, cel mai apreciat videoclip recent despre Tate era unul care la început părea a fi o relatare a faptelor, dar care se încheia cu o întrebare adresată utilizatorilor: "Care credeţi că este adevăratul motiv pentru care Tate a fost arestat? A fost din cauza Matrix sau Tate chiar a comis o infracţiune gravă?".

"Matrix l-a prins", susţinea o postare pe TikTok după arestarea lui Andrew Tate.

Pe Twitter, unde Tate are peste 4 milioane de urmăritori după ce contul său a fost restabilit în noiembrie, multe postări au făcut referire la #Pizzagate - o teorie demontată, dar vehiculată de grupul conspiraţionist QAnon din SUA, care susţinea că democraţii americani de rang înalt se află în spatele unei reţele de abuzuri sexuale asupra copiilor. Sub acest hashtag, postările despre Tate sugerau că acesta a fost folosit ca ţap ispăşitor de adevăratele reţele de pedofilie.

Într-un videoclip realizat cu puţin timp înainte de arestarea sa, după o ceartă pe Twitter cu activista pentru climă Greta Thunberg, Tate a apărut în faţa camerei cu o cutie de pizza în faţa sa, în ceea ce unii au speculat că ar fi fost o referire la conspiraţie. "Vor să muşamalizeze Pizzagate cu Andrew Tate", a scris un utilizator Twitter, etichetându-l pe Elon Musk.

Alte conturi au postat videoclipuri vechi care sugerau că Tate a fost achitat, în ciuda faptului că el a rămas în detenţie, menţionează "The Observer". Un clip vizualizat pe Twitter de peste 780.000 de ori până sâmbătă susţinea că îl arată pe acesta eliberat din detenţie. "Andrew Tate a fost eliberat. Atacul Matrix a eşuat", se arăta în legendă.

Această apărare acerbă a lui Tate în mediul online şi răspândirea de dezinformări despre arestarea sa se vor adăuga la preocupările legate de impactul asupra unor eventuale proceduri judiciare viitoare şi vor ridica semne de întrebare în cazul platformelor de social media care au contribuit la propulsarea lui Tate în atenţia publicului larg, conchide analiza "The Observer".

Publicaţia aminteşte că în săptămânile care au urmat investigaţiei sale din august, TikTok a interzis contul oficial al lui Tate şi a declarat că adoptă o poziţie dură faţă de conţinutul plin de ură, inclusiv faţă de misoginism. Sâmbătă seară, TikTok a declarat că a început o revizuire sistematică a conţinutului necorespunzător semnalat în legătură cu Andrew Tate şi a promis că va elimina postările care încalcă liniile sale directoare. Acestea interzic "dezinformarea ce cauzează prejudicii semnificative persoanelor, comunităţii TikTok sau publicului larg", precizează "The Observer", care a cerut un punct de vedere de la compania de social media. În ceea ce priveşte Twitter, compania nu a răspuns la solicitarea de comentarii, menţionează "The Observer".

CITEȘTE ȘI Elon Musk spune că nu a fost în România de Halloween şi nici nu îl cunoaşte pe Andrew Tate

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.