Ministerul Apărării saudit a anunţat că două rachete de croazieră au fost interceptate, miercuri, într-o zonă situată la sud de capitala Riad, iar mass-media de stat a raportat că un alt atac cu drone a fost dejucat.
„Două rachete de croazieră au fost interceptate şi distruse în districtul Al-Kharj”, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării.
Agenţia oficială de presă saudită a citat un purtător de cuvânt al ministerului, care a declarat că „nouă drone au fost interceptate şi distruse imediat după ce au intrat în spaţiul aerian al Regatului”.
Declaraţiile nu precizează cine ar putea fi în spatele atacurilor.
Al Kharj se află la aproximativ 85 de kilometri sud-est de capitala Riad. Baza aeriană Prince Sultan se află în apropiere. Este o bază aeriană saudită, dar se ştie că a găzduit în trecut avioane militare americane.




























