În Arabia Saudită 170 de persoane condamnate la moarte au fost executate până la 31 decembrie 2023, faţă de 147 în anul precedent, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 2019 s-a înregistrat însă un număr record de 187 de execuţii.

Cele mai recente execuţii au avut loc chiar duminică. Ele au vizat saudiţi condamnaţi pentru crimă, dintre care doi la Tabouk (nord), unul la Riad şi celălalt la Jazane (sud), potrivit Ministerului saudit de Interne, citat de agenţia oficială SPA.

Treizeci şi trei de persoane "implicate în terorism" şi doi soldaţi condamnaţi pentru trădare se numără printre cele 170 de persoane executate în cursul anului 2023.

În 2022, Arabia Saudită a executat 147 de persoane, dintre care 81 într-o singură zi, declanşând un val de condamnări în întreaga lume.

Militanţii pentru drepturile omului denunţă în mod regulat execuţiile, care se fac de obicei prin decapitare, dar autorităţile le consideră "compatibile cu Sharia (legea islamică)" şi necesare pentru "menţinerea ordinii publice".

Împreună cu China şi Iran, Arabia Saudită este una dintre primele trei ţări din lume în ceea ce priveşte execuţiile persoanelor condamnate la moarte, potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.