Serviciile secrete americane şi germane au spionat timp de ani de zile peste 100 de ţări prin intermediul unei societăţi elveţiene specializate în criptarea conversaţiilor, dezvăluie publicaţiii din cele trei ţări, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Societatea Crypto AG a devenit după al Doilea Război Mondial liderul pe piaţa echipamentelor de criptare, vânzându-şi materialul cu ”milioane de dolari” unui număr de peste 120 de ţări până recent, dezvăluie The Washington Post (WP) într-o anchetă efectuată împreună cu postul de televiziune german ZDF şi radioteleviziunea elveţiană SRF.

Între clienţii săi se află ”Iranul, juntele militare din America Latină, India, Pakistanul şi chiar Vaticanul”, dezvăluie cotidianul american.

Însă Crypto AG a fost cumpărată în secret, în 1970, de către Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA), în cadrul unui ”parteneriat extrem de confidenţial” cu serviciile germane de informaţii Bundesnachrichtendienst (BND).

Serviciul german s-a dezangajat la începutul anilor '80, iar CIservices a revândut Crypto în 2018.

Cele două agenţii de contaspionaj ”au trucat echipamente ale societăţii cu scopul de a sparge uşor codurile ţărilor (cliente) care le foloseau pentru a trimite mesaje criptate”.

Ele au supravegheat astfel criza ostaticilor de la Amabasada Statelor Unite din Teheran în 1979, au furnizat informaţii despre armata argentiniană Marii britanii în Războiul din Falklands, au urmărit campania de asasinate ale dictatorilor sud-americani şi au surprins conducători libieni felicitându-se după atentatul la o discotecă din Berlinul de vest în 1986, în care au fost ucişi doi militari americani, dezvăluie WP.

Operaţiunea - intitulată "Thesaurus", iar apoi "Rubicon" - a fost ”lovitura secolului” în domeniul informaţiilor clasificate, se felicita CIA într-un raport din 2004 consultat de autorii anchetei.

Ei au avut totodată acces la documente colectate de serviciile de informaţii germane în 2008.

Nici CIA şi nici BND nu au dorit să comenteze această anchetă, însă nu au negat autenticitatea documentelor, potrivit WP.

Fostul coordonator al informaţiilor germane Bernd Schmidbauer a confirmat la ZDF existenţa acestei operaţiuni, apreciind că "Rubicon" a permis ”să se facă lumea un pic mai sigură”.

Soecietatea suedeză Crypto International, care a cumpărat Crypto AG, a apreciat că ancheta este ”foarte alarmată” şi a dat asigurări că nu are ”nicio legătură cu CIA sau BND”.

Autorităţile elveţiene au declarat pentru AFP că au lansat o ”căutare” cu privire la acest subiect la 15 ianuarie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.