Autorităţile germane au anunţat că o cameră video l-a surprins pe atacatorul tunisian Anis Amri ridicându-şi degetul arătător în aer într-un salut al jihadiştilor Statului Islamic, la scurt timp după ce a condus camionul în mijlocul mulţimii de la târgul de Crăciun din Berlin. Un număr de 12 persoane şi-au pierdut viaţa în atentatul de la 19 decembrie, în vreme ce atacatorul a murit patru zile mai târziu, într-un schimb de focuri din Milano, scrie DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

O purtătoare de cuvânt a procuraturii germane a explicat că jihadistul şi-a dat seama că este filmat atunci când şi-a ridicat degetul arătător în aer pentru a face gestul Tawhid, utilizat în repetate rânduri de membrii ISIS.

Se pare că gestul atacatorului tunisian a fost surprins pe o cameră de supraveghere de la staţia Berlin Zoo, situată la o distanţă mică de târgul Breitscheidplatz.

În acest moment, anchetatorii germani sunt siguri că Anis Amri este jihadistul care a dus la capăt atentatul din Berlin. Un număr de 12 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 56 au fost rănite după ce un camion a intrat în mulţimea de la un târg de Crăciun.

”Pe baza descoperirilor noastre şi după toate datele pe care le-am adunat, putem să ne asumăm că autorul acestui atentat este Anis Amri. Şi desigur, acum ne întrebăm dacă a primit ajutor de la cineva”, a declarat purtătoarea de cuvânt Frauke Koehler.

Jihadiştii Statului Islamic au revendicat deja atentatul de la târgul Breitscheidplatz.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.