Un oficial de la Departamentul de Stat, Josh Paul, care a muncit peste 11 la Biroul Afacerilor Politico-Militare, şi-a anunţat demisia, pe LinkedIn, din cauza abordării administraţiei lui Joe Biden a Războiului Israelului în Fâşia Gaza, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Josh Paul a scris miercuri într-o postare pe LinkedIn că a demisionat ”din cauza unui dezacord politic privind asistenţa noastră ucigaşă continuă acordată Israelului”.

”Vreau să fiu clar. Atacul Hamas în Israel nu a fost doar o monstruozitate. A fost o monstruozitate a monstuozităţilor. Cred că o eventuală escaladare a unor grupări cu legături cu Iranul ca Hezbollah sau a Iranului însuşi ar fi o altă exploatare cinică a tragediei actuale. Însă cred în adâncul sufletului meu că răspunsul pe care israelul este pe cale să-l dea şi odată cu el susţinerea americană a acestuia şi a statu-quoului ocupaţiei nu vor face decât să adâncească suferinţa atât a israelienilor, cât şi a palestinienilor”, scrie el pe reţeaua de socializare.

El consideră reacţia administraţiei americane ”dezamăgitoare” şi ”în întregime nesurprinzătoare”.

”Răspunsul acestei administraţii - şi totodată a unei mari părţi a Congresului - este o reacţie impulsivă, construită pe confirmarea părtinirii, comodităţii politice, falimentului intelectual şi inerţiei birocratice”, denunţă el.

”Zeci de ani ai acestei abordări au arătat că securitate în schimbul păcii nu conduce nici la securitate şi nici la pace. Adevărul este că o susţinere oarbă a unei părţi este distructivă pe termen lung pentru interesele popoarelor celor două părţi”, acuză el.

El spune că nu poate lucra să susţină un set de decizii politice privind trimiterea de armament, pe care le respinge drept ”oarbe, distructive, nedrepte şi în contradicţie cu valorile pe care le afişăm public”.

Fostul angajat al Departamentului de Stat declară ziarului The New York Times că garanţiile juridice menite să împiedice ca armament american să ajungă pe mâna unora care încalcă drepturile omului eşuează, având în vedere că Statele Unite susţin Israelul care a tăiat apa, hrana, îngrijirile medicale şi electricitatea Fâşiei Gaza.

”Există un moment în care poţi să spui «bun, ei, bine, ştii, nu mai depinde mine, dar ştiu că Congresul va interveni»”, declară el NYT.

”Dar, în acest caz, Congresul nu face nimic semnificativ, nu există niciun alt mecanism de control, nu există niciun alt forum de dezbateri, iar aceste lucruri au contat în decizia mea”, spune el.

Departamentul de Stat, contactat de CNN, a refuzat să comenteze cu privire la ”probleme legate de personal”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.