Autorul american de cărţi politice Robert D. Kaplan analizează, într-un material publicat de Bloomberg, posibilitatea ca trupele ruse să se îndrepte spre România şi Republica Moldova şi pune la îndoială angajamentul Occidentului într-un astfel de scenariu. Într-o vizită la Târgovişte, experţii români i-au mărturisit lui Kaplan că sunt de părere că Putin va ajunge în Republica Moldova şi în Transnistria. De asemenea, el a afirmat că ”românii nu au deloc încredere în Franţa şi Germania”, potrivit Bloomberg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 1984, în perioada ”cea mai întunecată a regimului stalinist al dictatorului român Nicolae Ceauşescu”, Kaplan a vizitat oraşul Târgovişte. El descrie oraşul de la acea vreme drept ”infernal, cu străzi pline cu noroi, câteva maşini ponosite, fără niciun loc decent pentru a mânca şi cu gunoi peste tot, unde oamenii arătau şi miroseau urât”.

Kaplan susţine că după aproape patru decenii de la ultima sa vizită, Târgovişte ”este un oraş strălucitor, plin de viaţă, cu drumuri noi, cu limitatoare de viteză, flori şi garduri vii, supermarketuri şi restaurante noi şi maşini de ultimă generaţie peste tot. Oamenii arată şi se îmbracă ca în alte părţi din Occident”.

Târgovişte s-a transformat datorită apartenenţei României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi la Uniunea Europeană, primind fonduri pentru dezvoltare, motivează Kaplan.

”Zonele rurale, nu doar ale României, ci şi ale altor state din Europa Centrală şi de Est care au aderat la NATO şi UE în primul deceniu al secolului XXI arată similar. O revoluţie a occidentalizării a avut loc dincolo de oraşele capitalele fostei Europe comuniste”, scrie Kaplan.

Ideea promovată de mulţi oficiali din comunitatea politică de la Washington potrivit căreia  extinderea NATO şi a UE a fost o greşeală – şi a dus inexorabil la războiul din Ucraina – este ”subminată de realitatea de pe teren, în care stabilitatea politică şi economică a Occidentului se extinde până la graniţa cu Rusia”, precizează el.

Potrivit lui Kaplan, dacă Târgovişte şi alte oraşe din nordul Poloniei nu s-ar fi dezvoltat în ultimele trei decenii, SUA şi aliaţii săi democratici s-ar confrunta cu o ”divizare economică şi culturală a Europei, analogă cu cea a Războiului Rece”.

Cu toate acestea, el susţine că România, ţara cu cea mai mare populaţie şi cel mai vast teritoriu din sud-estul Europei, este o ”naţiune îngrijorată”, în contextul proximităţii sale din punct de vedere istoric cu Rusia, a cărei armată a invadat Ucraina. România şi Republica Moldova au o graniţă mai lungă cu Ucraina decât Polonia. România Mare a fost parţial ocupată de Rusia de 10 ori din 1711.

Experţii români cred că preşedintele rus Vladimir Putin va continua să avanseze în estul Ucrainei şi, în cele din urmă, va anexa regiunea Donbas la Rusia, declarând că orice activitate militară ucraineană ulterioară în acea regiune va constitui un atac asupra Federaţiei Ruse. Ei se aşteaptă ca Putin să construiască încet un pod terestru către Crimeea şi nu numai, ajungând în cele din urmă în Republica Moldova şi în regiunea autonomă a Transnistriei, a subliniat Kaplan.

În ceea ce priveşte aliaţii europeni care vin în ajutor României, ”românii nu au deloc încredere în Franţa şi Germania. Se crede că preşedintele francez Emmanuel Macron va sacrifica orice principiu de dragul de a transforma Franţa într-un intermediar între Rusia şi Ucraina”, a menţionat el.

Pe de altă parte, Germania a construit deja două gazoducte Nord Stream pentru a transporta gazul rusesc.

”Şi ceea ce este construit, în cele din urmă, este folosit”, i-a transmis un analist român lui Kaplan.

Kaplan a subliniat că în pofida dezvoltării economice din ultimele trei decenii, Occidentul trebuie să îşi dovedească puterea în România.

El a mai spus că extinderea NATO şi a UE în 2004 şi 2007 a avut loc în timp ce Rusia condusă de Putin era încă relativ slabă. Astfel, în ochii românilor, ”abia acum vine adevăratul test pentru Occident”. ”Oamenii sunt îngroziţi de faptul că forţa Europei va slăbi”, a afirmat el.

Kaplan a explicat că guvernul autoritar al lui Putin ”nu este la scara lui Ceauşescu, care a inclus lagăre de muncă autentice, raţionalizarea hranei şi distrugerea unei vaste zone istorice a capitalei – dinamitată până la uitare pentru a face loc unui oraş stalinist al morţilor care găzduieşte birouri guvernamentale sumbre”.

El a conchis că Putin, fel ca Ceauşescu, prin invadarea Ucrainei a pornit într-o ”călătorie extremă şi riscantă al cărei sfârşit nu poate fi pătruns” şi a subliniat că ”există încă o lecţie pentru Putin în declinul lui Ceauşescu”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.