Ambasadorul Rusiei pe lângă Uniunea Europeană, Vladimir Cijov, a respins, miercuri, avertismentele SUA privind un potenţial atac al Rusiei asupra Ucrainei. Oficialul a insistat, în schimb, că războaiele „rareori încep într-o zi de miercuri”, conform declaraţiilor sale publicate în ediţia de miercuri a cotidianului german Die Welt, citat de DPA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
„În ceea ce priveşte Rusia, pot să vă asigur că miercurea aceasta nu va fi niciun atac. Nu va exista nicio escaladare săptămâna viitoare, nici în săptămâna următoare, nici luna viitoare”, a continuat Cijov.
 „Războaiele din Europa rareori încep într-o zi de miercuri”, a afirmat ambasadorul rus.
Oficialul rus a condamnat acuzaţiile Statelor Unite cu privire la un potenţial atac asupra Ucrainei.
Când faci acuzaţii – în special acuzaţii foarte grave împotriva Rusiei – ai şi responsabilitatea de a prezenta dovezi. Altfel, este calomnie. Deci unde sunt dovezile?”, a subliniat Cijov.
Ambasadorul a cerut din nou Occidentului să ia în serios preocupările de securitate ale Rusiei. 
„Când partenerii noştri vor asculta în sfârşit preocupările noastre legitime, un proces de destindere nu va întârzia să apară. Acest lucru ar fi în interesul tuturor europenilor, de la Lisabona la Vladivostok, dar şi al tuturor celorlalte naţiuni ale lumii”, a conchis oficialul rus.
Kremlinul a cerut ca NATO să restrângă activităţile în Europa de Est şi să promită că nu va accepta foste republici sovietice – precum Ucraina – ca noi membri.
Moscova a cerut, de asemenea, interzicerea desfăşurării sistemelor de armament, inclusiv a unui sistem de apărare antirachetă al SUA, în afara graniţelor Rusiei.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.