Ambasada Suediei la Bucureşti anunţă într-o postare uşor ironică pe Facebook că Ambasada Norvegiei în Româniai şi-a făcut, în cele din urmă, cont pe reţeaua de socializare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Breaking News! Ambasada Norvegiei la Bucureşti s-a alăturat, în cele din urmă, Facebook!”, a scris reprezentanţa Suediei.

“Onorând prietenia noastră veche cu Norvegia, vă prezentăm un tutorial gratuit pentru reţele de socializare, cu toate emoţiile pe care le permite Facebook”, se adaugă în postarea care se încheie “Bun venit în era social media, Norvegia!”.

Ambasada Norvegiei la Bucureşti şi-a făcut marţi cont pe reţeaua de socializare Facebook şi a publicat, până la ora scrierii acestei ştiri, două mesaje : o fotografie cu aurora boreală şi un clip cu frumuseţile Norvegiei.

“Ambasada Norvegiei la Bucureşti este acum pe Facebook! Pe această pagină vă vom arăta o parte dintre activităţile Ambasadei şi cum colaborăm cu România, Bulgaria şi Republica Moldova. De asemenea, vă vom prezenta informaţii despre societatea norvegiană şi politica din Norvegia, precum şi unele informaţii distractive despre ţară”, a scris Ambasada în primul său text publicat. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.