Armistiţiul dintre Israel şi Hamas, care era pe punctul de a expira, a fost prelungit cu două zile, a anunţat luni Qatarul, mediator între cele două părţi, ceea ce sporeşte perspectiva ca gruparea palestiniană să elibereze şi alţi ostatici în afară de cei 69 eliberaţi deja începând de vineri, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Armistiţiul va prelungi pauza de patru zile din războiul de şapte săptămâni dintre Israel şi gruparea palestiniană islamistă, care a declanşat noul conflict în urma incursiunii sale din 7 octombrie în sudul Israelului, în care a ucis aproximativ 1.200 de persoane şi a luat ostatice în jur de 240.

CITEȘTE ȘI UPDATE - Armistiţiul dintre Israel şi Hamas a fost prelungit cu două zile, anunţă Qatarul / Casa Albă confirmă

Începând de vineri, în fiecare zi a armistiţiului de patru zile Hamas a eliberat o parte dintre ostatici, în timp ce Israelul a eliberat la schimb deţinuţi palestinieni aflaţi în închisorile sale.

Israelul a declarat anterior că va prelungi armistiţiul cu o zi pentru fiecare 10 ostatici eliberaţi în plus, oferind astfel un răgaz palestinienilor din fâşia de pe coasta Mării Mediterane după războiul care a ucis mii de oameni şi a devastat enclava.

"S-a ajuns la un acord pentru prelungirea pauzei umanitare cu încă două zile în Fâşia Gaza", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Qatar într-o postare pe platforma socială X. Hamas a confirmat, de asemenea, că a fost de acord cu o prelungire de două zile.

Guvernul Israelului nu a comentat iniţial nimic despre prelungirea acordului, dar un oficial de la Casa Albă a confirmat că s-a ajuns la un acord.

Ulterior, Guvernul israelian a aprobat luni seară o listă cu 50 de femei palestiniene deţinute care ar putea fi eliberate anticipat, ca parte a unui acord de prelungire a armistiţiului temporar cu Hamas, pentru a asigura eliberarea a încă 20 de israelieni ţinuţi ostatici de către gruparea teroristă palestiniană începând cu 7 octombrie. Biroul prim-ministrului a declarat într-un scurt comunicat, aproape de miezul nopţii, că guvernul a aprobat lista, "în cazul în care vor fi eliberaţi alţi ostatici israelieni", scrie The Times of Israel.

Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a mulţumit premierului israelian Benjamin Netanyahu, precum şi Qatarului şi Egiptului - care au facilitat discuţiile indirecte între cele două părţi - pentru un pact ce ar urma să elibereze mai mulţi ostatici şi să permită intrarea mai multor ajutoare în Gaza.

Luni, armata israeliană a confirmat că 11 ostatici israelieni - ultimii care au fost eliberaţi în conformitate cu termenii armistiţiului iniţial, ce urma să se încheie luni - au ajuns în Israel. Qatarul a declarat că printre ostaticii eliberaţi, toţi cu dublă cetăţenie, se numără trei cu cetăţenie franceză, doi cu cetăţenie germană şi şase care sunt şi cetăţeni argentinieni.

Hamas anunţase anterior că a primit o listă cu 33 de palestinieni care urmau să fie eliberaţi din închisorile israeliene, la schimb, şi a precizat că printre aceştia se numără trei femei şi 30 de minori.

CITEȘTE ȘI IDF: Cei 11 ostatici eliberaţi luni se află acum în Israel. Printre ei se numără şi o pereche de gemeni în vârstă de 3 ani

19 OSTATICI ELIBERAŢI DE HAMAS ÎN AFARA ACORDULUI INIŢIAL CU ISRAELUL

Odată cu persoanele eliberate luni, Hamas a pus în libertate în total 69 de persoane începând de vineri, inclusiv israelieni şi non-israelieni. În conformitate cu termenii acordului de armistiţiu de patru zile existent, Hamas trebuia să elibereze în total 50 de femei şi copii israelieni ţinuţi ostatici în Gaza. Acordul nu prevedea nicio limită în ceea ce priveşte numărul de străini pe care îi putea elibera.

Înainte de ultimele eliberări, un purtător de cuvânt israelian a declarat că numărul total al ostaticilor încă reţinuţi în Gaza luni era de 184, inclusiv 14 străini şi 80 de israelieni cu dublă cetăţenie.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate de la Casa Albă, John Kirby, a declarat pentru CNN că SUA nu cred că vreun american se va afla printre cei care vor fi eliberaţi odată cu ultimul grup din Gaza, unde Washingtonul spune că mai sunt reţinuţi între şapte şi nouă cetăţeni americani.

Un oficial american de rang înalt a declarat că secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, va vizita din nou Israelul, Cisiordania şi Emiratele Arabe Unite în această săptămână pentru a discuta despre susţinerea fluxurilor de ajutor umanitar către Gaza şi eliberarea tuturor ostaticilor, precum şi despre principiile americane pentru viitorul Fâşiei Gaza şi despre necesitatea unui stat palestinian independent.

Niciunul dintre anunţuri nu a specificat câţi ostatici vor fi eliberaţi în cadrul acordului extins, dar anterior, şeful Serviciului de Informaţii de Stat al Egiptului, Diaa Rashwan, a declarat că acordul în curs de negociere ar include eliberarea a 20 de ostatici israelieni şi a 60 de deţinuţi palestinieni din închisorile israeliene.

Armistiţiul convenit săptămâna trecută a fost prima oprire a luptelor în cele şapte săptămâni de când Hamas a atacat Israelul. Ca răspuns la acest atac, Israelul a bombardat enclava şi a organizat o ofensivă terestră în nord. Potrivit guvernului din Gaza, condus de Hamas, peste 15.000 de palestinieni au fost ucişi şi sute de mii au fost strămutaţi. Zone întinse din enclavă au fost distruse de raidurile aeriene israeliene şi de bombardamentele de artilerie, iar o criză umanitară s-a declanşat pe măsură ce rezervele de alimente, combustibil, apă potabilă şi medicamente s-au epuizat.

Netanyahu a declarat la sfârşitul săptămânii că, odată ce armistiţiul se va încheia, Israelul "se va întoarce cu toată forţa" pentru a-şi atinge obiectivele: eliminarea Hamas, asigurarea faptului că Gaza nu va redeveni ceea ce a fost şi, bineînţeles, eliberarea tuturor ostaticilor.

GUTERRES: O PRELUNGIRE CU DOUĂ ZILE, INSUFICIENTĂ

Acordul de armistiţiu a permis, de asemenea, intrarea camioanelor cu ajutoare în Gaza.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a descris prelungirea armistiţiului ca fiind "o licărire de speranţă şi umanitate", dar a declarat că două zile nu sunt suficiente pentru a satisface nevoile de ajutor din Gaza.

"Sper din tot sufletul că acest lucru ne va permite să creştem şi mai mult ajutorul umanitar pentru oamenii din Gaza care (suferă) atât de mult - ştiind că, chiar şi cu acest timp suplimentar, va fi imposibil să satisfacem toate nevoile dramatice ale populaţiei", a declarat Guterres.

Palestinienii din Gaza spun că se roagă pentru o prelungire a armistiţiului. Unii şi-au vizitat casele reduse la ruine în urma bombardamentelor israeliene intense de săptămâni întregi, în timp ce alţii stăteau la coadă pentru făină şi alte ajutoare esenţiale livrate de agenţia de ajutorare a Naţiunilor Unite, UNRWA.

Um Mohammed, o femeie palestiniană strămutată, a declarat că viaţa este grea pentru cei care încă locuiesc în nordul enclavei, care a fost cea mai afectată de invazia terestră a Israelului până în prezent. "Oamenii de acolo caută mâncare. Oamenii vor să trăiască, să se asigure pentru zilele următoare, pentru că le este frică, aşa că îşi asigură ce pot", a spus ea. "Şi dacă îi întrebaţi dacă sunt liniştiţi sau împăcaţi, nu sunt", a spus ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.