Said Bouteflika, fost consilier şi frate al preşedintelui demisionar Abdelaziz Bouteflika, precum şi doi foşti şefi ai serviciilor de informaţii, au fost arestaţi sâmbătă, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Surse judiciare, citate de AFP, nu au precizat motivele arestărilor lui Said Bouteflika, a generalului Mohamed Mediene  «Toufik», fost şef al serviciilor secrete algeriene timp de 25 de ani, şi a fostului coordonator al serviciilor de informaţii Athmane Tartag alias «Bachir».

Şeful Statului Major al armatei, generalul Ahmed Gaid Salah, l-a acuzat în ultimele săptămâni pe generalul Toufik de un complot vizând Algeria.

Preşedintele algerian Abdelaziz Bouteflika a demisionat la 2 aprilie, ca urmare a protestelor de stradă.

Potrivit Constituţiei, Abdelakder Bensalah, preşedintele Consiliului Naţiunii, Camera superioară a Parlamentului, va asigura interimatul ca şef al statului până la noi alegeri, programate la 4 iulie.

Bouteflika, aflat la putere de 20 de ani, a renunţat deja la candidatura pentru al cincilea mandat, dată fiind opoziţia crecândă faţă de administraţia sa..

Armata algeriană a cerut şi ca preşedintele, în vârstă de 82 de ani, să fie declarat inapt pentru a-şi duce la îndeplinire îndatoririle. Acesta a suferit un accident vascular cerebral în urmă cu şase ani, iar apariţiile sale publice erau rare.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.