Autorităţile franceze au avertizat în legătură cu apariţia "narcoturismului" pe plajele din nordul Canalului Mânecii, după ce vestea că peste 2 tone de cocaină au fost aduse de valuri la ţărm au atras zeci de turişti pe plajă, unii echipaţi cu ATV-uri, relatează The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Locuitorii din satele de pe coasta Normandiei au asistat la un aflux de persoane necunoscute, care au venit în maşini de lux şi 4x4 şi au răscolit nisipul în această săptămână.

Procurorul local Philippe Astruc a transmis vineri un avertisment public cu privire la riscurile participării la ceea ce el a descris drept "narcoturism".

"Faptul de a intra în posesia unuia dintre aceste pachete şi de a-l transporta este o infracţiune care atrage după sine o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare", a precizat el.

În plus, cocaina eşuată poate reprezenta un risc grav pentru sănătate, deoarece este probabil să fie pură în proporţie de 80-90%, adică mult mai puternică decât tot ceea ce vând de obicei traficanţii pe stradă, a atras atenţia procurorul. "În prezent, nu cunoaştem gradul de puritate al acestei substanţe", a adăugat el, dar dacă este vorba de puterea obişnuită a cocainei importate, atunci ar putea fi "fatală", în cazul consumului, a arătat Astruc.

El a reamintit că un tânăr a murit în 2019 după ce a consumat cocaină găsită pe coasta de vest a Franţei, în precedentul incident major de acest tip.

Până în prezent, mai multe loturi de pachete cu cocaină închise ermetic au fost găsite în sate precum Néville-sur-mer, Omonville-la-Rogue şi Réville, valoarea totală a drogurilor fiind estimată la 150 de milioane de euro.

"Marea ne aduce multe lucruri, dar acest lucru este evident foarte neobişnuit", a declarat primarul din Réville, Yves Asseline, pentru ziarul Le Parisien. "Am văzut oameni sosind în maşini 4x4, maşini noi sau cu ATV-uri pe plajă, uneori în zori, cu lanterne", a povestit primarul.

Poliţişti înarmaţi patrulează acum pe plaje beneficiind şi de ajutorul unui elicopter care zboară la joasă înălţime deasupra apei pentru a depista eventualele pachete suspecte în mare.

Anchetatorii nu ştiu încă de unde provine cocaina, dacă traficanţii au aruncat-o în mod deliberat peste bord pentru a evita arestarea sau dacă aceasta s-a desprins accidental din bărcile lor pe vreme rea.

Miercuri, guvernul a declarat că poliţia franceză a confiscat 27 de tone de cocaină anul trecut, o creştere de cinci ori faţă de nivelul de acum 10 ani, în timp ce Europa se confruntă cu o creştere a traficului şi a consumului de droguri. Pe măsură ce comerţul ilegal a luat amploare, cea mai mare parte a cocainei intră acum în Europa prin porturile din nord, precum Rotterdam, Anvers, Hamburg, şi Le Havre din Franţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.