Presa belgiană relatează că alerta cu bombă de la aeroportul Zaventem din Bruxelles ar viza două aeronave ce urmau să aterizeze în scurt timp pe pistă. Însă, un purtător de cuvânt pentru poliţia aeroportuară neagă existenţa unei alerte de securitate. Cele două zboruri vizate au decolat din Oslo şi, respectiv, Stockholm, dintre care primul ar fi reuşit să aterizeze, transmit Le Derniere Heure şi Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Între timp, Crucea Roşie a ridicat la ora locală 20.15 (21.15 ora României) planul de catastrofă, care a fost implementat la scurt timp după declanşarea alertei.

Informaţiile legate de alerta de securitate ”extrem de gravă” au fost confirmate de un reprezentant al procuraturii federale belgiene.

”Măsuri severe au fost implementate miercuri la aeroportul din Bruxelles, iar organele relevante au primit informaţii despre o ameninţare, care este luată în serios”, a declarat purtătorul de cuvânt al procuraturii federale, Eric van der Sypt.

De asemenea, un jurnalist belgian, care era la bordul avionului norvegian vizat de alerta cu bombă, a susţinut că avionul a reuşit să aterizeze în siguranţă pe aeroportul din Bruxelles.

Se pare că pilotul norvegian al zborului companiei SAP a anunţat alerta cu 20 de minute înainte de aterizare, însă aeronava a aterizat în siguranţă, iar pasagerii au fost evacuaţi.

Un reprezentant al poliţiei aeroportuare a precizat că nu există nicio alertă de securitate la aeroportul Zaventem.

Mai multe zboruri au fost deviate spre alte aeroporturi. Printre acestea se numără un avion al companiei Air Marocco, care a aterizat pe aeroportul francez din Toulouse.

La 22 martie, doi jihadişti ai Statului Islamic s-au detonat în terminalul de plecări ai aeroportului Zaventem din Bruxelles. Atentatul terorist, soldat cu moartea a 32 de persoane şi rănirea câtorva sute, a determinat implementarea unor măsuri de securitate suplimentare.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.