"Fost deţinut, trădător al patriei!”: Preşedintele de extremă-dreapta Jair Bolsonaro l-a atacat violent pe fostul şef al statului de stânga Luiz Inacio Lula da Silva, la începutul ultimei dezbateri prezidenţiale televizate joi seară, cu trei zile înainte de primul scrutin al alegerilor din Brazilia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Oamenii te vor trimite acasă pe 2 octombrie!”, i-a replicat Lula, dat favorite în sondaje.

Această dezbatere, urmărită de  zeci de milioane de telespectatori la TV Globo, a oferit încă din primele minute ocazia unor schimburi de replici tăioase între cei doi favoriţi la alegeri, relatează AFP.

Încă din primele momente, Jair Bolsonaro, în vârstă de 67 de ani, l-a acuzat pe Lula, în vârstă de 76 de ani, că a fost liderul unei bande de „hoţi”, când stânga a condus ţara din 2003 până în 2016.

O aluzie la scandalul de corupţie Petrobras, pentru care fostul preşedinte a fost închis timp de 18 luni în 2018 şi 2019, înainte de a-şi vedea condamnările anulate de Curtea Supremă pentru viciu de procedură.

Moderatorul dezbaterii a fost nevoit să intervină de mai multe ori pentru a-l opri pe preşedintele de extremă dreapta.

La rândul său, Lula l-a numit „mincinos” şi l-a acuzat şi de corupţie. „Cum te poţi uita în oglindă, când vedem ce s-a întâmplat sub guvernul tău?”, a spus acesta, invocând în special un scandal la Ministerul Educaţiei şi suspiciunile de delapidare a lui Flavio Bolsonaro, fiul cel mare al preşedintelui.

Potrivit ultimului sondaj de opinie publicat de institutul Datafolha cu puţin timp înainte de această a treia dezbatere televizată, Lula menţine un avantaj confortabil faţă de Bolsonaro, cu 48% din intenţiile de vot faţă de 34%.

Potrivit Datafolha, 14% dintre brazilieni nu au decis încă pe cine să voteze duminică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.