Partidul „Şansă” – afiliat lui Ilan Şor – a anunţat că a contestat decizia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale (CSE) prin care candidaţii formaţiunii au fost excluşi din alegerile locale din 5 noiembrie. Cu toate acestea, potrivit reprezentanţilor partidului, atât prima instanţă, cât şi Curtea de Apel au refuzat să examineze cererea. Prin urmare, partidul s-a adresat la Curtea Supremă de Justiţie şi a cerut organelor electorale să suspende decizia CSE până la pronunţarea unei hotârâri judecătoreşti, conform NewsMaker.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Judecătoria Chişinău, sectorul Rîşcani, a refuzat să examineze cauza, şi a expediat-o Curţii de Apel Chişinău. La Apel, doi judecători s-au recuzat deja, şi refuză să judece cazul, nimeni nu vrea să-şi asume responsabilitatea. În această situaţie, Curtea Supremă de Justiţie va trebui să decidă cine va examina recursul Partidului “Şansă”. De menţionat că Partidul “Şansă” a sesizat deja autorităţile electorale de nivelul al doilea de circumscripţie cu privire la contestaţie, solicitând suspendarea deciziei CSE până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti. Conform legii, această acţiune suspendă automat hotărârea CSE de excludere a partidului din cursa electorală. Ca urmare, în prezent, imprimarea pe buletinele de vot, în dreptul Partidului „Şansă”, a cuvintelor ВЫБЫЛ sau RETRAS nici nu poate fi pusă în discuţie”, se arată în comunicatul publicat de formaţiune sâmbătă şi citat de NewsMaker.

De asemenea, „Şansă” a publicat şi sesizarea pe care a expediat-o Consiliilor electorale ale circumscripţiilor electorale de nivelul I şi II.

În document, formaţiunea face trimitere la articolul 101 (5) din Codul electoral, care prevede că „executarea hotărârilor organelor electorale adoptate în condiţiile art. 102 (5) se suspendă de drept din momentul contestării legalităţii hotărârilor respective”.

Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) din Republica Moldova a decis ca partidul „Şansă”, afiliat lui Ilan Şor, oligarhul fugar condamnat la 15 ani închisoare în dosarul „furtului miliardului”, să fie exclus de la alegerile locale care au loc duminică, 5 noiembrie, a anunţat vineri premierul Dorin Recean după o şedinţă a CSE în care s-a discutat un raport al serviciului de informaţii (SIS), relatează presa de la Chişinău.

Pe baza raportului SIS, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a ajuns la concluzia că grupului criminal condus de Ilan Şor încearcă să corupă alegerile şi să deturneze ordinea constituţională din Republica Moldova, relatează deschide.md.

Anunţul premierului a fost făcut după ce, într-o conferinţă de presă, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS), Alexandru Musteaţă, a declarat că Republica Moldova este supusă unor atacuri hibride de o amploare fără precedent din partea Federaţiei Ruse, prin intermediului grupului criminal organizat condus de oligarhul fugar Ilan Şor. Musteaţă a spus că atacurile la adresa securităţii statului s-au intensificat, în special, în contextul alegerilor locale din 5 noiembrie. Directorul SIS susţine că în ultimul timp se observă o „concentrare masivă” pe compromiterea scrutinului, în special prin finanţarea opacă a campaniei electorale a partidului „Şansă”, evaluată la peste 90 de milioane de lei.

„Ei vor să ne rupă ţara, să o divizeze, să alimenteze separatismul şi să o arunce în haos şi violenţă. Avem datoria să intervenim şi ignorarea unor asemenea atacuri nu este doar imorală, ci şi împotriva legii. Federaţia Rusă nu poate intra în Moldova cu tancuri, aşa cum a intrat în Ucraina, însă intră cu crimă organizată. (…) La şedinţa CSE am audiat rapoartele instituţiilor de drept, am făcut o inventariere a probelor, am analizat cum au acţionat instituţiile statului şi am constatat că tentativele de distrugere a ordinii constituţionale s-au confirmat şi au fost documentate”, a explicat premierul Dorin Recean, citat de NewsMaker.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.