În două localităţi din Găgăuzia nu vor fi organizate alegeri locale generale. Este vorba de Chioselia Rusă şi Cotovscoe, anunţă Comisia Electorală Centrală (CEC). Acest lucru este posibil după ce în cursa electorală, pentru funcţiile de primar în aceste localităţi a fost înregistrat câte un singur concurent electoral din partea partidului „Şansă”, retras din cursă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit preşedintei CEC, în localitatea Cealîc din Taraclia oamenii nu vor putea alege membrii consiliului local, după ce în cursa pentru funcţiile de consilier au acces doar membrii Partidului „Şansă” – retras din funcţie, relatează newsmaker.md.

Toate secţiile de vot (1958) şi-au deschis uşile pentru alegători la ora 07:00. Totuşi, o secţie de votare din Cantemir şi-a suspendat activitatea, temporar. Este vorba de secţia 8/2, a anunţat CEC. „Este necesară retipărirea buletinelor de vot pentru această secţie”, susţine preşedinta CEC. Potrivit sursei, după ce problema va fi remediată, va fi reluată votarea.

Între timp, în 45 de localităţi din ţară a fost înregistrat câte un singur candidat la funcţia de primar. În alte 21 participă câte un singur concurent electoral pentru funcţia de consilier în consiliul local.

Pentru alegerile de astăzi, au fost acreditaţi 1 092 observatori naţionali şi 401 internaţionali. La urnele de vot sunt aşteptaţi 2 758 810 de alegători.

 



 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.