Preşedintele Joe Biden şi-a petrecut ziua alegerilor de la mijlocul mandatului său în spatele uşilor închise, consultându-se în mod regulat cu echipa sa politică, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El a dat telefoane unor oficiali democraţi de top, atât pentru a le mulţumi pentru activitatea lor, cât şi pentru a le cere informaţii despre ceea ce văd pe teren, la alegeri.

Joe Biden este conştient că nu există nicio cale de a păstra majoritatea democrată în Camera Reprezentanţilor, dar a întrebat despre anumiţi democraţi pentru care a făcut campanie, a declarat un consilier. Cu toate acestea, preşedintele rămâne optimist că democraţii pot păstra Senatul, numai că ar putea dura câteva zile - sau mai mult, în cazul unui balotaj în Georgia - pentru a şti cu siguranţă.

Biden şi-a asigurat consilierii că indiferent cum decurg lucrurile în aceste alegeri, va rămâne ferm în ceea ce priveşte agenda şi direcţia administraţiei sale şi nu va exista nicio schimbare.

Pe de altă parte, consilierii sunt conştienţi că preşedintele va fi învinovăţit în cazul unui eşec, aşa că lucrează deja la o strategie pentru a-l feri de atacurile previzibile din următoarele zile, potrivit CNN. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.