Un avion de tip Airbus-320 de la Teheran la Damasc cu 172 de persoane la bord a aterizat de urgenţă la baza aeriană Khmeimim, pentru a evita în ultimul moment rachete ale apărării antiaeriene siriene lansate din cauza unui raid aerian israelian în apropiere de capitala siriană Damasc, anunţă vineri Ministerul rus al Apărării citat de agenţia rusă de presă RIA Novosti, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Baza aeriană militară de la Khmeimim, în vestul Siriei, este deţinută de Rusia.

Patru avioane de vânătoare israeliene de tip F-16 au tras după ora locală 2.00 (şi ora României) opt rachete de tip aer-sol vizând ţinte, la periferia Damascului, fără să intre în spaţiul aerian sirian, a precizat un purtătorde cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov, citat de Interfax.

Acest incident intervine în contextul în care Guvernul sirian a anunţat joi că sistemul apărării siriene antiaeriene a interceptat rachete israeliene vizând ţinte militare situate în sudul ţării şi în apropiere de Damasc.

Zborul de la Teheran la Damasc a intrat ”în zona de tiruri de rachete şi de artilerie mortală” în timpul atacului aerian israelian cu rachete, a declarat Igor Konaşenkov

”Războiul aerian care foloseşte avioane civile ca acoperire împotriva reacţiei forţelor siriene antiaeriene a devenit trăsătura caracteristică a Forţelor aeriene israeliene”, a denunţat purtătorul de cuvânt.

Konaşenkov a acuzat Israelul că ”nu-i pasă de faptul că pune în pericol viaţa unor sute de civili nevinovaţi”.

Israelul a lansat atacuri cu avioane cu reacţie din Platoul Golan şi din spaţiul aerian al Libanului în două valuri, unul vizând ţinte lângă Damasc, iar celălalt în regiunea provinciilor Deraa şi Quneitra, a anunţat Ministerul sirian al Apărării citat de presa de stat.

Apărarea siriană antiaeriană a doborât un număr important de rachete, însă atacul israelian a cauzat pagube materiale şi a rănit opt ”luptători”, a precizat Guvernul sirian, fără să precizeze naţionalitatea acestora.

Israelul a bombardat în mai multe rânduri ţinte aparţinând unor miliţii proiraniene în Siria, subliniind că scopul său este să pună capăt prezenţei militare iraniene în această ţară devastată de război despre care surse din spionajul occidental afirmă că s-a extins în ultimii ani.

Rusia a acuzat Israelul în 2018 de doborârea unui avion rus de spionaj de către forţele guvernamentale siriene, într-o situaţie similară, soldată cu moartea a 15 militari ruşi care se aflau la bordul aeronavei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.