Africa de Sud, unde au fost impuse de la finalul lunii martie restricţii de distanţare, a înregistrat joi cea mai mare creştere a numărului de cazuri zilnice, potrivit The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 354 de noi cazuri de Covid-19, astfel că totalul a ajuns la 5.350.

Ministerul Sănătăţii a transmis ca aceasta este cea mai mare creştere a numărului de cazuri zilnice.

Bilanţul deceselor a crescut cu 10, la 103.

„Acesta este cel mai mare număr de cazuri depistate în 24 de ore înregistrat până acum şi reprezintă o creştere cu 73% faţă de ziua anterioară”, se arată într-un comunicat.

Miercuri au fost raportate 203 cazuri de Covid-19.

Africa de Sud este cea mai afectată ţară de pe continent, urmată de Egipt.

La 1 mai este programată începerea relaxării măsurilor de distanţare, restricţii intrate în vigoare pe 27 martie.

La nivel mondial, de la depistarea coronavirusului la finalul anului trecut în Wuhan (China), au fost înregistrate peste 3,1 milioane de cazuri de infectare şi mai mult de 227.000 de decese, potrivit datelor Johns Hopkins University.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.