Oficiali din armata SUA au declarat, sub protecţia anonimatului, că haosul provocat luni pe aeroportul din Kabul a dus la moartea a şapte persoane, între care unele au căzut de pe un avion militar american care decola, potrivit AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Afganii s-au adunat în număr mare luni dimineaţă pe aeroportul din capitală pentru a încerca să părăsească ţara, după ce talibanii au preluat duminică puterea, la câteva săptămâni după ce SUA şi aliaţii şi-au anunţat retragerea efectivelor.

Unii s-au agăţat de aripile unui avion care se pregătea să decoleze, iar alţii, mii, au alergat în urma aeronavelor.

Un oficial american din Apărare a declarat că şeful Comandamentului Central s-a întâlnit faţă în faţă cu lideri talibani pentru a-i îndemna pe militanţi să nu intervină în operaţiunile de evacuare ale armatei SUA în Kabul.

Oficialul a spus că, la întâlnirea de duminică, de la Doha (Qatar), generalul Frank McKenzie a reuşit să obţină un acord cu talibanii de stabilire a unui „mecanism de deconflictare”, aranjament prin care operaţiunile de evacuare la aeroportul din capitala afgană pot continua fără implicarea noilor conducători ai ţării.

McKenzie i-a îndemnat pe talibani să nu se amestece în evacuare şi a spus că armata americană va răspunde prin forţă pentru a apăra aeroportul, dacă este necesar.

Luni, ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace a recunoscut, emoţionat, că Marea Britanie este puţin probabil să poată evacua toţi aliaţii săi afgani din Kabul.

Pe lângă cei aproximativ 4.000 de cetăţeni britanici în Afganistan, Regatul Unit procesează solicitări ale unor cetăţeni afgani, precum translatori, care au ajutat în cei 20 de ani de când trupele au ajuns aici.

Wallace a spus că, în viitor, ţara sa trebuie să facă tot posibilul să îi ajute pe aceşti oameni.

Întrebat de ce este atât de emoţionat, el a spus că a fost militar şi „este trist ce se întâmplă şi Vestul a făcut ce a făcut şi va trebui să facem tot posibilul pentru a scoate oamenii de acolo şi să ne respectăm obligaţiile, iar 20 de ani de sacrificiu sunt ceea ce sunt”.

Talibanii au pătruns duminică în Kabul şi au declarat victorie în faţa armatei afgane care a fost în ultimii 20 de ani instruită de forţele NATO. După retragerea trupelor aliate, în câteva săptămâni talibanii au recucerit întreaga ţară, duminică preluând controlul asupra palatului prezidenţial. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit ţara, anunţând că a făcut asta pentru a evita vărsarea de sânge. Aparent, el se află în Tadjikistan.

Talibanii au spus că oamenii vor putea să îşi reia activităţile obişnuite curând şi unul dintre lideri a declarat pentru Reuters că „viaţa normală va continua într-un mod mult mai bun”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.