Patru persoane, între care o femeie însărcinată, care intenţionau să ajungă la o cabană din comuna Dumitreşti, judeţul Vrancea, după ce plecaseră dintr-o altă localitate, s-au rătăcit, urmând indicaţiile oferite de GPS. După ce au realizat că nu mai pot înainta, întrucât maşina a rămas blocată în noroi, au sunat la 112.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

IPJ Vrancea a anunţat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, s-a intervenit pentru salvarea a patru persoane care s-au rătăcit.  

Oamenii intenţionau să ajungă la o cabană din comuna Dumitreşti şi s-au ghidat după GPS. La un moment dat s-au rătăcit şi s-au blocat în noroi, sunând la 112.  

”În ajutorul celor două femei (dintre care una însărcinată) şi doi bărbaţi,  cu vârste între 23 şi 34 de ani, au venit Valeria şi Marian, poliţişti ai Secţiei 2 Poliţie Rurală Gugeşti, reprezentanţi Salvamont, SVSU dar şi voluntari”, a transmis, duminică, IPJ Vrancea.  

Sursa citată a precizat că operaţiunea a fost dificilă.  

”Temperatura scăzută, precipitaţiile, zona cu grad de risc privind animalele sălbatice, dar şi faptul că deplasarea s-a făcut pe jos circa 2 km au făcut ca misiunea  echipei să se încheie la aproximativ 3 ore după ce autoturismul a fost găsit în extravilanul comunei Gura Caliţei, la circa 3 km de satul Dealul Lung”, a mai transmis IPJ Vrancea.  

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.