Un bărbat care se afla pe terasa unui motel din judeţul Vrancea a murit, vineri, după ce a fost lovit extrem de violent de roata unui autocamion, care s-a desprins din cauza unei defecţiuni tehnice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit IPJ Vrancea, incidentul a avut vineri dimineaţă.

Poliţiştii au fost sesizaţi prin 112 despre faptul că, pe DN2 (E85), în localitatea Mărăşeşti, un bărbat ar fi fost lovit de roata unui autocamion.

Conform primelor date, din cauza unor defecţiuni tehnice, o roată din spate a unui camion s-ar fi desprins şi l-ar fi lovit pe bărbat, care se afla pe terasa unui motel.

Acolo au fost mobilizaţi poliţişti rutieri, dar şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vrancea.

Victima, în vârstă de 62 de ani, din Focşani, a fost resuscitată, însă în final nu a mai putut fi salvată.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.