Fostul ofiţer al Serviciului de Pază şi Protecţie din cadrul Preşedinţiei Emanoil Petrea, trimis în judecată pentru pornografie infantilă după ce ar fi racolat mai multe fete, cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani, pe care apoi le-a filmat făcând sex, şi-a recunoscut vinovăţia în instanţă încă de la primul termen de judecată, solicitând să fie condamnat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Arestat preventiv în octombrie 2016 pentru pornografie infantilă, fostul ofiţer SPP Emanoil Petrea a solicitat, la primul termen de judecată al procesului derulat la Tribunalul Vaslui, condamnarea sa pentru faptele de care este acuzat de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

De altfel, bărbatul de 49 de ani, cu domiciliul în Capitală, şi-a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată, în speranţa că magistraţii vor ţine cont, la pronunţarea sentinţei, ”de conduita procesuală sinceră a inculpatului”.

”Regret faptele şi îmi pare rău pentru tot ceea ce am făcut”, a declarat, miercuri, la primul termen al procesului, Emanoil Petrea.

Procurorii DIICOT l-au trimis în judecată pe Emanoil Petrea pentru pornografie infantilă, fiind acuzat că a produs şi stocat materiale pornografice în care minore, cu vârste între 13 şi 16 ani, întreţineau relaţii sexuale cu el şi cu mai mulţi bărbaţi. O parte din dovezile anchetatorilor au fost ridicate, în urma unor descinderi, din casa de vacanţă a lui Emanoil Petrea din localitatea vasluiană Costeşti, acolo unde erau făcute şi înregistrările pornografice. Procurorii şi poliţiştii de criminalitate organizată au identificat în total opt victime, care proveneau din comună. Fetele întreţineau relaţii sexuale cu fostul SPP-ist, precum şi cu alţi doi bărbaţi, rude cu acesta, în cadrul unor petreceri private organizate în casa din Costeşti.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Vaslui  au desfăşurat, în luna octombrie 2016, percheziţii la domiciliul din Bucureşti al lui Emanoil Petrea, la sediul postului de televiziune, unde era angajat ca personal auxiliar, precum şi la casa de vacanţă a acestuia din judeţul Vaslui, de unde au fost ridicate tablete, telefoane, hard-uri şi camere video.

Potrivit procurorilor DIICOT, Emanoil Petrea ar fi produs, deţinut şi stocat, în perioada 2013-2015, pe sisteme informatice şi medii de stocare, cum ar fi telefoane, tablete, şi hard-uri, materiale pornografice care prezentau mai multe minore cu vârste cuprinse între 13 şi 16 ani. În urma cercetărilor efectuate, anchetatorii au identificat materiale pornografice cu mai multe minore în timp ce întreţineau raporturi sexuale cu Emanoil Petrea şi cu alţi bărbaţi sau aveau un comportament sexual explicit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.