Autorităţile din judeţul Vâlcea au fost solicitate să intervină, duminică, după ce un urs a atacat o stână şi a luat cu el o oaie. Acesta este al doilea atac al animalelor sălbatice înregistrat în acest judeţ duminică după ce, în cursul dimineţii, un urs a atacat un om într-un cartier din Râmnicu Vâlcea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit oficialilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea, jandarmii intervin, duminică seară, în localitatea Titeşti, satul Cucoiu, după ce o persoană a anunţat prin numărul pentru apeluri de urgenţă 112 că stâna pe care o păzea a fost atacată de un urs.

Potrivit apelantului, animalul sălbatic a luat cu el o oaie.

Echipajele de jandarmi ajunse la faţa locului au constatat că afirmaţiile apelantului se confirmă, iar ursul a rănit şi o altă oaie, înainte de a pleca în pădure.

Persoana care păzea stâna nu a fost rănită. Este al doilea atac al urşilor înregistrat duminică în judeţul Vâlcea.

În cursul dimineţii, un urs a atacat un om aflat în zona unei ferme de vaci dintr-un cartier din municipiul Râmnicu Vâlcea. Omul a suferit răni la o mână, fiind dus la spital, iar animalul a plecat înainte de sosirea echipajului de jandarmi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.