Un autoturism a căzut într-o prăpastie, sâmbătă dimineaţă, în zona Buila-Vânturariţa din judeţul Vâlcea, maşina luând foc. Un bărbat a fost găsit mort, la 50 de metri de autoturism, iar alţi trei sunt evaluaţi medical. Doi dintre bărbaţi sunt transportaţi la spital, celălalt refuzând acest lucru. Pompierii intervin pentru a stinge incendiul care a cuprins vegetaţia uscată din apropierea autoturismului.
UPDATE - În zonă se deplasează încă o autospecială de stingere cu apă şi spumă de intervenţie rapidă, pentru sprijin la stingerea incendiului de vegetaţie uscată care se manifestă pe aproximativ 40 de metri pătraţi, în proximitatea autoturismului ars.
Potrivit ISU, maşina s-a prăbuşit circa 300 de metri în prăpastie, iar zona este foarte greu accesibilă.
Doi bărbaţi, conştienţi şi coopernaţi, sunt transportaţi la UPU Vâlcea de ambulanţele SAJ şi SMURD. Cea de-a treia persoană evaluată medical refuză transportul la spital.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Accidentul rutier s-a produs în localitatea Băile Olăneşti, după ce un autoturism a căzut într-o prăpastie în zona Buila-Vânturariţa, pe drumul spre Schitul Hădărău. Pompierii au fost chemaţi să stingă incendiul izbucnit la maşină. Acolo s-au deplasat de urgenţă forţe din cadrul Detaşamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă de intervenţie rapidă, şi o ambulanţă SMURD, precum şi o ambulanţă SAJ. Au fost anunţaţi despre eveniment şi Salvamont şi SVSU Băile Olăneşti.
”Echipajele operative sosite la faţa locului au coborât pedestru spre autoturismul care se afla într-o prăpastie. În momentul accidentului, în autoturism se aflau 4 bărbaţi. 3 dintre aceştia s-au autoevacuat şi sunt evaluaţi de către echipajele medicale prezente la faţa locului. Din nefericire, a patra persoana a fost găsită decedată, la aproximativ 50 de m de maşină”, a informat ISU Vâlcea.
Autoturismul a ars în totalitate.
