Un tânăr în vârstă de 16 ani a murit iar alţi doi adolescenţi, cu vârste de 13, respectiv 14 ani, sunt foarte grav răniţi după ce maşina condusă, potrivit primelor date, de tânărul de 16 ani a derapat şi s-a izbit violent de un cap de pod, pe drumul naţional 64, în localitatea Băbeni din judeţul Vâlcea.
Accidentul a avut loc în zona Valea Mare din oraşul Băbeni, unde autoturismul condus de un adolescent şi în care se aflau alţi doi minori s-a izbit de un cap de pod.
Persoana care a sunat la 112 a anunţat că în maşină a rămas blocat unul dintre tineri, în timp ce alţi doi au fost aruncaţi din habitaclu în urma impactului.
Evenimente
25 septembrie - IMM-urile, oxigen pentru România (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Ajunşi la faţa locului, salvatorii au găsit toate cele trei victime, adolescenţi cu vârste de 13, 14 şi 16 ani, inconştiente.
Tânărului de 16 ani, care din primele date s-ar fi aflat la volan, i s-au făcut manevre de resuscitare, însă fără rezultat. Ceilalţi doi adolescenţi au fost transportaţi la spital.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.