Procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Vâlcea şi poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate fac, miercuri, şapte percheziţii domiciliare într-un dosar în care anchetează activitatea unei grupări specializate în înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals informatic şi spălarea banilor. Membrii grupului ar fi deschis, în mai multe ţări europene, conturi bancare în care erau colectaţi bani proveniţi din înşelăciuni produse pe internet, în urma postării unor anunţuri false privind vânzarea de produse. Prejudiciul estimat de anchetatori în acest dosar se ridică la două milioane de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Din cercetări a reieşit că, în perioada noiembrie 2020 – ianuarie 2022, 3 persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care ar fi aderat alţi 36 de membri, care ar fi deschis conturi bancare în Slovacia, Germania, Spania, Polonia şi Olanda. Aceste conturi ar fi fost puse la dispoziţia unei alte grupări infracţionale organizate, cu scopul de a fi utilizate în vederea colectării sumelor de bani achitate de persoanele vătămate, ca preţ al unor produse cu privire la care ar fi fost postate online anunţuri fictive de vânzare sau închiriere. Conturile bancare ar fi fost folosite atât în vederea colectării sumelor de bani obţinute în această modalitate, cât şi pentru transferarea acestora către alte conturi, în vederea ascunderii origini lor ilicite”, transmit anchetatorii, printr-un comunicat dat publicităţii miercuri.
 
Valoarea prejudiciului cauzat în această modalitate este de aproximativ 2 milioane de euro.
 
La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea vor fi duse, pentru audieri, 20 de persoane, despre care există bănuiala că ar fi implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.