Poliţiştii din Vâlcea anunţă că au deschis o anchetă după ce mai mulţi bărbaţi au intrat într-un magazin care vinde băuturi, în Râmnicu Vâlcea, şi, înarmaţi cu o sabie şi o macetă, au ameninţat alte persoane. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere arată că starea tensionată a fost dezamorsată de către un vânzător, înainte de a se ajunge la bătaie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 
Imaginile publicate online arată cum trei bărbaţi se află în magazin, în faţa tejghelei, iar alţi trei intră în magazin, doi dintre ei înarmaţi cu săbii şi macete. În acel moment, unul dintre clienţi, care pare că ştie că este cel vizat, se retrage după tejghea, iar un bărbat care vindea intervine înainte să se ajungă la bătaie şi după câteva zeci de secunde de discuţii îi scoate pe cei trei din magazin.
 
Potrivit poliţiştilor, incidentul a avut loc într-un spaţiu comercial din municipiul Râmnicu Vâlcea. 
 
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu Vâlcea s-au sesizat din oficiu, iar în urma investigaţiilor operative efectuate, au identificat persoanele implicate în conflict. În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi aplicării măsurilor legale în consecinţă”, transmit reprezentanţii Poliţiei judeţene Vâlcea.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.