O tânără în vârstă de 16 ani din judeţul Vâlcea, aflată în custodia Direcţiei pentru Protecţia Copulului, este cercetată sub contro ljudiciar pentru comiterea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, fiind acuzată că timp de doi ani a constrâns mai multe fete minore, şi ele instituţionalizate, să se prostitueze.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit datelor făcute publice luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, săptămâna trecută poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au autosesizat şi au demarat cercetările faţă de tânăra în vârstă de 16 ani suspectată de săvârşirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată.   

”În fapt, în perioada 2016 – 2018, tânăra din municipiul Râmnicu Vâlce a determinat mai multe minore, în repetate rânduri şi prin constrângere cu acte de violenţă, să întreţină raporturi sexuale cu diverşi bărbaţi” precizeză o informare a IPJ Vâlcea.  

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Surse judiciare au declarat că fata este isntituţioalizată într-un centru al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vâlcea, iar victimele erau şi ele fete aflate în centrul de plasament.

Reprezentanţii DGASPC Vâlcea au declarat că fata provine dintr-o familie care la rândul ei a a abuzat-o fizic şi că şi ea folosea agresiunea faţă de colegele ei. Aceştia susţin de asemenea că d-a lungul timpului fata a avut parte de mai multe şedinţe de consiliere psihologică, dar fără rezultat.

”Noi am luat toate măsurile care au ţinut de noi, în final am cerut sprijinul Poliţiei” a declarat directorul DGASPC Vâlcea, Nicoale Badea.   î

Sâmbătă, adolescenta a dost reţinută pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore, apoi a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.