Un urs a fost împuşcat la Braşov – Animalul nu a reacţionat la semnalele celor care doreau să-l îndepărteze şi a continuat să mânânce şi în prezenţa oamenilor / Un altul a apărut în zonă după câteva ore / 25 de alerte într-o singură noapte

Un urs a fost împuşcat la Braşov – Animalul nu a reacţionat la semnalele celor care doreau să-l îndepărteze şi a continuat să mânânce şi în prezenţa oamenilor / Un altul a apărut în zonă după câteva ore / 25 de alerte într-o singură noapte

Autorităţile din Braşov anunţă, vineri dimineaţă, că au împuşcat un urs în zona străzii Jepilor. Animalul nu a reacţionat la semnalele celor care doreau să-l îndepărteze şi a continuat să mânânce şi în prezenţa oamenilor. Într-o singură noapte în municipiul Braşov s-au primit 25 de alerte care semnalau prezenţa animalelor în oraş.

"În cursul serii de ieri, 28.05, echipa de intervenţie a extras prin împuşcare un urs din zona străzii Jepilor. În primă fază s-a încercat alungarea lui prin mijloace acustice şi vizuale, dar acesta nu doar că nu a reacţionat, dar a continuat să mănânce inclusiv în prezenţa oamenilor", anunţă, vineri, Primăria Braşov.

Instituţia precizează că animalul mai fusese semnalat şi în zilele anterioare în aceeaşi zonă şi, în lipsa unei reacţii la prezenţa omului, a fost luată decizia extragerii prin împuşcare.

Decizia a fost pusă în aplicare în momentul în care s-au îndeplinit condiţiile de siguranţă pentru acest lucru.

"Din păcate, în această dimineaţă, un alt urs a fost semnalat în aceeaşi zonă, urşii fiind animale teritoriale", au mai precizat oficialii Primăriei Braşov.

Aceştia anunţă că, în cursul nopţii de ieri s-au primit 25 de alerte, acesta fiind cel mai mare număr de sesizări a prezenţei ursului într-o singură noapte.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră