Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit sâmbătă seară în judeţul Suceava, două persoane pierzându-şi viaţa. Ancheta a fost preluată de către organele abilitate. Potrivit presei locale, omul de afaceri care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic este fratele fostului ministru al Educaţiei, Cristian Adomniţei.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
ŞTIREA INIŢIALĂ - Potrivit ISU Suceava, avionul a căzut în zona localităţii Hurjuieni, iar cele două persoane aflate în aeronavă au murit pe loc.
La impactul cu solul, avionul nu a luat foc, precizează oficialii instituţiei.
Potrivit publicaţiei Glasul Sucevei, din primele informaţii, victimele accidentului sunt instructorul de zbor Marcel Iliesi, din municipiul Bucureşti, şi afaceristul sucevean Bogdan Constantin Adomniţei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.